am intrat într-o fundătură
după o boltă promiţătoare de zorele
strada timpului mărunţit am confundat-o ce
pot să fac merg înainte pe lângă tencuiala zidurilor pe care-o aud zuruind în urmă
acoperindu-mi urmele /poate?
-am uitat ce voiam să zic-
mi-e al naibii de sete!
lângă fiecare scară prăbuşită-n pavaj: un burlan găurit
se urcă până-n cerul mansardat în acoperişuri
arcuit ca acest caldarâm zgrunţuros
de care fuge şi iarba pe margine/ desculţă/ pe
vârfuri abia atingând baza clădirilor
mă uit în urmă la intrarea care se retrage
ca o planetă-napoi
poarta spre visul din urmă
parcă aş merge pe dâra unei roţi
încerc să găsesc o uşă
dar peste toate deschizăturile
zidul a crescut ca un muşchi
doar un petec de oglindă prizonieră-n zid:
(de mult nu zărisem o faţă prietenoasă!)
merg rezemată hârşind
varul zidurilor colorat roşu sau verde cu
obrazul mâncat făinos zgomot de tencuială căzută
la fiece pas
umbra mea se alătură tot mai mult
întunericului din iarbă
descopăr că pământul e rotund
de câte ori urc în turnul chindiei
şi eu sunt în mijloc sunt centrul
se vede că azi nu am atâta inspiraţie
nu pot întineri zidurile nu pot da viaţa de demult fantomelor
pe care le simt în aerul tot mai greu de respirat
amestecate cu praf
să crească acum din ruine pilaştri terase scări monumentale pe lângă care se-nalţă zidurile de bazalt cu baghete-n ferestre/ bandou/ balustru/ crenelul dantelat/ cornişe ancadramente până la acoperişurile strălucitoare de teracotă smălţuită galben verzui şi-năuntru podurile mansardate deasupra bolţilor în ogivă
şi sub ele pilaştri coloane statui
să mă integrez în curtea veche în sala tronului
s-aud paşii care sperie ecoul cuibărit în colţuri
şi stârneşte praful de pe icoane
ca pe stolul de porumbei din faţa primăriei
nu e decât o stradă ronţăită de timp
să mă prindă cineva de umăr şi eu să mă-ntorc încet
s-aştept să mă cheme pe nume (oare cine sunt?))
ceva îmi atârnă în jos ce e sabie sau evantai?
răsucesc spre camera de filmat capul ca-n peniţă semnul întrebării
