jumătate îţi dau ţie
de lună
e mult mai bine aici
fără nici un sentiment greu
nu poţi să-mi trânteşti uşa
n-o să mai ţipăm n-o să mai apargem n-o să mai
stăm aşa gâtuiţi după impactul de clanţă închisă definitiv
apa pe care o beau în clipa asta e greoaie dar îmblânzită aproape
liniştită ca mine uneori furioasă fiinţa de apă care devin îmbrăţişează
sufletul îmblânzeşte- agită carnea
pe lună e locul nostru
toate sentimentele gravitaţionale
care apasă: boala durerea groaza furia ura invidia
acolo poartă un semn schimbat
urcă şi se prefiră-n sus
prin aură
suntem ciudaţi ia uite
cu toate ridurile-n sus
pe pământ greoi ca-ntr-un borcan
puşi la păstrat expirăm mărgele de aer amprentele sinelui îngropate în miere
îţi dau aşadar jumătatea de umbră
că-ţi place să observi de acolo
partea de cerneală în care aş putea să arunc cuvinte să se vadă tot
ce încă ascund
atingerea înceată a mâinilor noastre din podul palmelor
până
în vârfurile degetelor îmi aminteşte de dorul de dinainte
de a veni pe pământ
zborul îmi iese prin piele şi se coase ca umbra de mine
de câte ori suntem pierduţi în somn sau vis
unul din suflete îl caută pe celălalt
prin găvanele lunii
